Cosmar efemer

Daca e sa nu pot ierta ceva pe lumea asta, acela sunt eu. Tot ce e in mintea mea acum, tot ce simt, nu se compara cu gustul lasat de o mana de sare goala, nu se compara cu un pumnal tintit in inima. As vrea sa pot simti lucrurile astea doua in loc de ce simt acum. Ar fi mai usor. Mult mai usor.
Inca e aici, in capul meu. Nu mai pot da timpul inapoi, nu mai pot sa redeschid un drum ce a fost redeschis de atatea ori, dar tot s-a sfarsit. Sentimentul care te face sa realizezi asta e... ceva care as prefera sa il schimb pe orice.
Un sentiment nu e nici pe departe cu ceva ce poti simti fizic. Tot ce e in mintea mea acum, tot ce simt, nu se compara cu gustul lasat de o mana de sare goala, nu se compara cu un pumnal tintit in inima. As vrea sa pot simti lucrurile astea doua in loc de ce simt acum. Ar fi mai usor. Mult mai usor.
Daca e sa simta cineva asta, nu pot sa spun decat ca imi pare rau pentru el. Si daca e cineva sa nu profite de ce are langa el, de persoana iubite, sa nu se bucure de momentele astea in care totul e roz, pot sa spun la fel: imi pare rau.
Un singur lucru doare mai mult decat orice: vina. Sa stii ca ai stricat totul, ceva ce a fost frumos si ceva de ce putini au parte. Dar asta e.
Undeva acolo... In mintea mea, inca e...

E ca o...

E ca o rafala rece de vant, ce iti patrunde in suflet si ti-l face sa tremure. Dar nu de frig. Durerea pe care o simti, regretul, dorinta de a da timpul inapoi, de a nu se fi intamplat. Poate ca intro zi, voi uita totul si o voi lua de la inceput. Dar nu vreau asta. Nu vreau sa uit acele trairi, acele sentimente, care acum dor mai tare decat orice. Inca mai sper, inca mai cred, inca mai plang, inca mai cad, ma ridic inapoi si sper din nou. Visator fara speranta, fericire cu lacrimi in ochi. Lipsit de orice speranta, continui sa cred si sa sper.
Te rog... Intoarce-te!

Moments

O mica poezioara (nu e compozitie proprie...autoarea in mare parte nu are habar de sentimentele ce se "rasucesc in mine"...). Deci probabil nu va afla nici de acest blog.
E... Unul din cele mai frumoase lucruri pe care le-a facut cineva pentru mine. Prima oara cand am citit-o m-au trecut fiorii...Pentru ca stiu ca lucrurile astea cel mai probabil le voi trai din nou in...cel putin cateva luni. Trist.

Laying on the grass...
Looking in your eyes,
Blue like the skyes…
You hold me in your arms…


Listen at your heartbeat,
Playing my favourite song…
I can’t still belive it…
This feelings are so strong.


Your lips are coming closer,
I can’t barely breath…
My heart is beating faster,
And our lips..they meet…


Your soul is kissing mine…
It’s a feeling I can’t define…
I know that u are mine,
I wish I could stop the time…


I tell u that I love u,
And u know that’s true…
You hold my hand..
And again I kiss u.

Oriunde ai fi, esti singura... Te iubesc!

It's a perfect lie...

In melancolia de zilele astea... m-am gandit sa dau la contul meu de pe google si sa arunc o privire la blogg-urile mele. Dupa cateva luni... Revin cu inca un post...mult mai trist...pentru cititorii care sunt putini la numar...
Asa cum ma simt eu in momentele acestea. Un cosmar efemer...
E doar o amintire ramase intiparita in mintile noastre.
Acel chip frumos... acele buze... par acum prea frumoase pentru a fi adevarate. La fel au parut si atunci. Prea frumos ca sa fie adevarat. Totul pare o falsa impresie, un vis din care m-am trezit dar continui sa cred ca a fost adevarat.
Acei ochi si acea privire... ma alintai doar privindu-ma. Nu trebuia sa spui nimic. Stiam deja ce ai sa spui, ce simti. Nu trebuia sa spun nimic, stiai deja ce urma sa spun...
Era un vis ce parea a tine la nesfarsit pe moment... Dar infinitul a avut sfarsit.
Va mai fi odata... Timpul ramas se scurge incet...incet...incet..............
Soarele pare a fi apus de mult, intunericul efemer pare-se a pune stapanire pe mine. E de neoprit. Ca o stea in intuneric. Un soare ce acopera intunericul cu lumina sa blanda si calda. Vei rasari inca odata.
Pictures of you... Pictures of me... A perfect lie, but so beautiful! :) You are my only one.

Ma descarc gandind

A spune un lucru bun e ceva maret. A spune ceva de neuitat, ceva care nu o sa uite nimeni prea curand e greu. Si a-ti exprima propriile sentimente in ziua de azi e greu, pentru ca nimeni nu te i-a in seama. Oare de ce? De ce e mai usor sa asculti injuraturile unuia si sa razi decat sa asculti pe cineva care chiar are nevoie sa fie ascultat. Are nevoie de un sfat de la cineva, are nevoie sa ii fie cineva alaturi atunci cand nu stie ce e in capu' lui. Si nu cred ca sunt singurul care a observat ca oamenii vad intotdeauna lucrurile rele mai presus decat cele bune. Daca injuram, toata lumea va auzi. Daca spunem ceva frumos... Nobody gives a shit...